Haz de hazard

20 lei

Cod Produs: 978‑606‑742‑221‑4 Categorie: Etichete: , , , ,

Descriere

În certificatul de adopție al copilului în vârstă de zece ani, Haz De Hazard, este menționat următorul fapt:

Maldoror adoptă un copil care râde și plânge în același timp, iar Maldororiana poartă doliu colorat (Maldororiana, partea a doua).

Despre copilăria sa, Haz De Hazard își amintește că uneori găsea cărți de joc, în cele mai obișnuite sau mai neobișnuite locuri.

În privința împrejurărilor în care Haz De Hazard a venit pe lume, circulă următoarea legendă:

Se întâmplă ca, într-o vară, asupra ținutului nostru să se abată o ploaie nemaiauzită, căci din cer nu cădeau picături de ploaie, ci cărți de joc.

Un copil începu să le adune, vrând să aibă cu ce se juca. Dar cărțile de joc nu vorbeau, nu cântau, nu aveau nume și nu știau nici un joc.

Atunci copilul construi un castel din cărțile de joc, se așeză în curtea acestuia și începu să spună o poveste. 

Apoi adormi și visă o curte împărătească: era, pe rând, bufon, valet, rege, regină, damă, ba chiar și număr sau as.

Când se trezi, castelul cărților de joc dispăruse, dar curtea din vis prinsese viață.

Adormind iar, copilul își visă mai departe povestea.

În privința subsemnatei Ana Ionesei, pot fi dovedite următoarele chestiuni:

* s-a născut în Târgul Ieșilor, în 1983;

* s-a jucat peste măsură în spațiul vrăjit dintre teiul lui Eminescu și statuia Veronicăi Micle din Parcul Copou;

* s-a lăsat convinsă în liceu de către Feodor Dostoievski să se înroleze la Facultatea de Filosofie de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca;

* a zăbovit vreme de doi ani la Litere, absolvind masterul „Istoria imaginilor – Istoria ideilor”;

* melomană get-beget și fană postmodernă a menestrelilor europeni, poate fi uneori surprinsă hoinărind prin szép város Kolozsvár, fredonând lieduri de Franz Schubert sau romanțe ale trupei HIM;

* participă activ și pasiv la meciuri literare, încurajând cel mai stimabil critic, Umorul;

* se declară sedusă de Cluj-Napoca, urbea transilvană în care și-a prelungit ad infinitum studiile oficiale și neoficiale;

* în anul 2013, instinctul autoparodic și năzdrăvăniile de pe hârtie la care s-a dedat sistematic de la o vârstă fragedă s-au concretizat în volumul de debut Maldororiana, câștigătorul concursului de debut literar al Editurii Adenium din Iași, iar un an mai târziu, al Premiului „Aurel Leon”, acordat la categoria debut, în cadrul Premiilor Literare Ziarul de Iași;

* pe fișa de post este menționată ocupația de tălmaci, respectiv predispoziția de a vâna muze și stele.

Informații suplimentare

Autor

Ionesei, Ana

Data apariției

5/2017

Format

130×200

Pagini

104

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Leave Comment
Fii primul care adaugi o recenzie la „Haz de hazard”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ștergeTrimite