Revista TIMPUL, nr. 232, iulie 2018

3.0 lei5.0 lei

Golește
Cod Produs: Nu se aplică Categorii: ,

Descriere

NATO nu este Trump Tower
Luna iulie a adus, pe de o parte, clarificări în spaţiul politic românesc, pe de altă parte, au apărut noi teme care au un potenţial exploziv. Un subiect arzător la ordinea zilei, ca să cităm din înţelepciune populară, a fost încheierea telenovelei demiterii Laurei Codruţa
Kovesi de la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), ceea ce va impune o schimbare a modului în care actorii politici vor comunica în spaţiul public. Concluzia cronicii politice a lunii iunie era foarte clară și arăta că singura decizie a președintelui României, în această speţă, putea fi demiterea Laurei Kovesi și respectarea dispoziţiilor
Curţii Constituţionale. Cu toate că unele grupuri de presiune din interiorul societăţii civile au rămas șocate în urma punerii în aplicare a respectivei decizii de către președinte, hotărârea a fost corectă și firească. Efectele însă vor continua să apară în următoarele
luni. În primul rând, președintele Klaus Iohannis, în calitate de candidat pentru un nou mandat la Cotroceni, a reușit în mod inteligent și fără prea mari pierderi de imagine să iasă din problema creată de respectiva demitere. În al doilea rând, a reușit să invalideze
argumentele partidelor aflate la guvernare, care încercau să creeze o imagine negativă și
un suport juridic care să stea la temelia unei decizii a parlamentului prin care președintele
României să fie demis. În al treilea rând, a demonstrat că legea este lege, trebuie să fie respectată și, ca urmare, este președintele constituţional pe care și l-au dorit românii după experienţa aproape traumatizantă a celor două mandate ale președintelui Traian Băsescu, în care Constituţia devenise terenul de aplicaţie a dorinţelor personale. În al patrulea rând, de cealaltă parte a baricadei luptei politice, tabăra guvernamentală a reușit să își vadă visul cu ochii, respectiv demiterea Laurei Kovesi, dar a pierdut un argument fundamental în cadrul luptelor politice viitoare. În realitate, din punctul de vedere al comunicării politice, închiderea dosarului Kovesi îi va lăsa pe cei din arcul guvernamental fără o temă centrală, care a fost dezvoltată în ultimii ani și care privește posibilele abuzuri efectuate de DNA pe baza unor presupuse abuzuri ale Laurei Kovesi. Acum, în realitate, greutatea și responsabilitatea numirii unui nou director al acestei instituţii revine ministrului Justiţiei. Dacă vechiul sistem de numire a procurorilor marilor parchete se baza pe o negociere politică, acum nu mai este așa; indiferent cine va fi numit să conducă DNA, decizia provine din partea unui ministru numit politic. Concluziile ar fi că, indiferent de cine va fi persoana care va prelua această funcţie deosebit de importantă pentru menţinerea luptei anticorupţie, responsabilitatea politică va aparţine puterii actuale. În mod paradoxal, pentru menţinerea vie a unor mesaje mobilizatoare, care sunt menite să strângă rândurile membrilor de partid în jurul liderului, prezenţa Laurei Kovesi în fruntea DNA era fundamentală, însă acest argument a dispărut. Subiectul va continua să fie în atenţia publicului, în condiţiile în care ministrul Justiţiei a anunţat că va fi reluat concursul pentru șefia DNA pentru că „niciunul dintre candidaţi nu îndeplinește cerinţele necesare”.

Al doilea subiect care a apărut în această lună este aceea a legii offshore. Această lege
a avut un destin zbuciumat, iar deciziile politice care au stat la baza votului din cele două
Camere ale parlamentului au fost contradictorii. La nivelul Senatului României, legea a respectat, așa cum a apărut în mass-media autohtonă, interesele marilor corporaţii care
deţin dreptul de forare în perimetrele din Marea Neagră. La Camera Deputaţilor, această viziune economico-juridică a fost în mare parte invalidată prin introducerea unui sistem complex și complicat de impozitare, care vine să balanseze mult mai bine raportul de interese dintre marile corporaţii și statul român. Decizia a părut să fie luată ca urmare
a presiunii exercitate de președintele Camerei, Liviu Dragnea. Nici nu s-a uscat bine cerneala pe document, că o intervenţie televizată a aceluiași actor politic aduce în discuţie modificarea legii proaspăt adoptate prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă. Întrebarea mea este: cine va avea curajul să transforme această lege în subiect de campanie politică?
În fine, al treilea subiect important este acela al noului Cod administrativ, prin care iniţiatorul a introdus, pe de o parte, prevederi ce afectează minorităţile istorice naţionale,
implică schimbarea autorităţii prefectului, iar pe de altă parte introduce un sistem de pensii speciale pentru primari. Din punctul meu de vedere, acest Cod este o bombă
cu efect întârziat și vom vedea în lunile următoare, după ce va trece în procedura de
verificare din partea Curţii Constituţionale, de furcile caudine ale departamentului juridic
al președinţiei, în curtea cărui sau căror partide politice va exploda. Summitul NATO de la
Bruxelles din iulie 2018 va rămâne în istorie drept una dintre cele mai controversate întâlniri dintre liderii ţărilor membre. De ceva vreme, Donald Trump și-a lansat criticile împotriva Alianţei Nord-Atlantice, mai ales din pricina faptului că o serie de state (în frunte cu Germania) nu și-au plătit cota de 2% din PIB. Cea mai mare putere economică europeană și a patra putere economică a lumii s-a remarcat în anii din urmă pentru criticile adresate Americii (nu doar la adresa lui Trump, ci și a lui Obama, vezi scandalul NSA ori a lui Bush Jr. pentru invadarea Irakului). Nenumăraţi comentatori au remarcat că Angela Merkel este mai respectată ca lider mondial decât noul președinte american. Acum Trump se răzbună. Referindu-se la construirea conductei NordSteam2, a acuzat Germania că este „total controlată” de Rusia deoarece 50% din energia importată (iar în
viitor 60-70%) ar proveni de acolo. În aproape tot ceea ce face, Trump distorsionează sau minte. A devenit un dezinformator public. De când a venit la Casa Albă (un an și jumătate), Trump a spus peste 3 000 de minciuni. Specialiștii în securitate energetică
au arătat că gazul reprezintă mai puţin de 20% din sursele de producere a energiei ale Germaniei (mai mult provine din surse nucleare, cărbune, regenerabile). Apostrofarea celor care nu cheltuiesc 2% din PIB pentru apărare este un nonsens, din moment ce la summitul NATO din 2014 le-a fost recomandat statelor să atingă baremul în 2014 (este și un angajament al statelor, nu o obligaţie!). Trump chiar a sugerat că ar trebui recuperaţi banii din trecut pentru cei care nu au plătit și că pe viitor fiecare stat ar trebui să aloce 4% pentru apărare. El confundă NATO cu un hotel și îi tratează pe aliaţi precum un proprietar
care le solicită chiriașilor plata restanţelor sub ameninţarea evacuării. Dar NATO nu este Trump Tower. În Trump Tower poate sta oricine își plătește chiria. Iar diferite investigaţii făcute în ultimii 15 ani au sesizat că este unul dintre sediile preferate ale liderilor unor organizaţii internaţionale de spălare de bani, escrocherii, crimă organizată cu care miliardarul a făcut tot felul de afaceri de-a lungul timpului. Afinităţi selective. Deși integrarea statelor este benevolă, în NATO nu poate să intre oricine. Din motive strategice, Turcia a fost excepţia în timpul Războiului Rece (iar acum a devenit cea mai mare vulnerabilitate); iar în general nu au fost admise decât statele care împărtășesc valorile democratice și liberale ale ordinii postbelice create de the United States of America. Statele membre NATO sunt conduse de guverne democratic alese, care își
hotărăsc singure împărţirea bugetelor în funcţie de resurse, priorităţi, nevoi, ameninţări, angajamente internaţionale. Marea problemă este că Trump a devenit principala ameninţare la adresa ordinii democratice și liberale create la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial de către președinţii Roosevelt și Truman. Dacă ar fi după mintea lui, ar desfiinţa mâine NATO, ONU și alte organizaţii multilaterale care au fost fondate chiar de SUA. Foști șefi ai serviciilor secrete, gânditori strategici îl acuză că a preferat să atace servicii secrete americane și să-i ia apărarea lui Putin pentru amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016. Este greu de prevăzut dacă în ultimă instanţă Trump va face mai mult rău Americii sau restului  lumii, în particular aliaţilor.
(Timpul)

Cuprins

Informații suplimentare

Autor

Revista Timpul

Data apariției

07/2018

Ediție

Ediție tipărită, Ediție electronică

Format

ziar

Pagini

24

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Leave Comment
Fii primul care adaugi o recenzie la „Revista TIMPUL, nr. 232, iulie 2018”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ștergeTrimite