Iulian Sîrbu: Miracolele există

A început numărătoarea inversă. Mai sunt atât de puține zile până la Crăciun și avem atât de multă nevoie, mai ales în vremurile acestea, să simțim spiritul acestei sărbători, încât i-am provocat pe autorii Adenium să ne povestească cea mai frumoasă amintire pe care o leagă de această perioadă a anului, sau, de ce nu, cel mai stânjenitor moment pe care l-au trăit în prezența Moșului.

Iulian Sîrbu a publicat la Adenium romanul Un detectiv cu ușoare dureri de cap, o lectură recomandată atunci când ne dorim câteva momente de relaxare și bună dispoziție. Citiți, în continuare, o poveste adevărată despre miracolele care se întâmplă nu doar de Crăciun.

Abia am ajuns acasă de la serviciu şi constat că am uitat să cumpăr pâine. Am avut o zi grea. Sunt obosit pulbere. Dar n-am ce face, trebuie să cobor iar jos şi să merg la magazinul de pâine de la colţ. Mare noroc că mai există magazinul ăsta aproape de casă! Ajung la destinaţie şi mă aşez la coadă. De fapt sunt numai trei cumpărători, toţi pensionari după aspect. Salariaţii îşi fac cumpărăturile de regulă de la supermarket. Suntem în apropierea Crăciunului şi la magazinele mari  e aglomeraţie. Aici nu este chiar aşa.
În faţa mea o bătrânică îmbrăcată tare ponosit: are un palton uzat şi pe cap poartă o căciulă ce pare a fi trecut prin multe întâmplări neştiute. Scoate cu mâini tremurânde, cu degetele îngheţate, un portofel învechit în care se zăresc câteva bancnote de 10 lei – puţine! şi câteva de 1 leu- ceva mai multe. Scoate dintr-un buzunăraş ascuns câteva monede. Le numără, cu grijă, de câteva ori. Cu aceleaşi degete tremurânde- îmbătrânite de atâţia ani de muncă, de renunţări, de chinuri, de suferinţă, de lacrimi, de boli… De prea puţine bucurii. Cere două franzele. Dă să le plătească însă vânzătoarea îi spune ca a trecut Moş Crăciun pe acolo, lăsând în dar pâini pentru toţi bătrânii, pentru o perioadă. Bătrânica face ochii mari, însa adaugă repede, îndreptându-şi spatele şi rostind răspicat:
– Îti mulţumesc, mamă, dar am bani de o pâine! Nu sunt chiar aşa săracă!
Vorbeşte cu semeţia unui domnitor din vremuri demult apuse. Chiar dacă e amărâtă mai păstrează încă o fărâmă de demnitate. Vânzătoarea insistă spunându-i că un tânăr a trecut şi a lăsat bani pentru toţi bătrânii ce vin să cumpere pâine, pentru pomenirea bunicii lui care a murit de curând.
– Bogdaproste atunci, maică! spune bătrânica.
– Să fie primit! zâmbeşte vânzătoarea.

Bătrânica îsi şterge pe furiş o lacrimă, îşi face o cruce şi iese în frig cu inima încălzită de pâinea primită în dar întru pomenirea celor ce s-au dus…dar nu au plecat.
Chiar în timp ce îmi cumpăr pâinea, apare un tânăr grăbit, coborât parcă din altă lume. Înalt, frumos, îmbracat impecabil, cu un zâmbet ce ar putea topi toată Antarctica, se aruncă peste tejghea împrăştiind în jur un parfum irezistibil şi îi întinde vânzătoarei o bancnotă:
– Pentru mâine. Vă pup, vă iubesc, Doamne ajută! Să ne vedem cu bine!
Vânzatoarea îl priveşte plecând în grabă, urcându-se în maşina lui de fitze…nici nu mă mai vede, nici nu mai aude, rămâne pierdută, topită, cu un zâmbet larg… se închină în grabă şi spune şoptit, cu ochii în lacrimi :
– Să-i dea Dumnezeu sănătate!
Micul magazin de pâine s-a umplut deodată de lumină şi de căldură. În ciuda iernii de afară şi a gerului aspru. Parcă aud aripile unui înger fâlfâind în văzduh şi clinchet de zurgălăi.
Îmi iau cele trei pâini şi le pun în sacoşă. Îi zâmbesc vânzătoarei şi ea se uită cu ochi strălucitori la mine. Dar de fapt priveşte departe în urma îngerului ce a trecut prin mijlocul nostru. Eu plec spre casă cu zâmbetul pe buze. Când ajung, nevasta se uită nedumerită la mine. Mă întreabă ce am păţit. Îi spun că nimic neobişnuit. Oare chiar aşa să fie? Nu sunt chiar aşa de sigur…