Adenium must-read: „Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu”

 „Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu” este o lucrare unică în întreg spaţiul creştin. Este prima şi singura carte care prezintă fenomenul codurilor Bibliei din perspectivă creştină ortodoxă. Subiectul este vast, însă prin lucrarea de faţă autorul şi-a propus să aducă în atenţia cititorului codurile Bibliei ca pe o dovadă incontestabilă, în aceste vremuri de necredinţă…

Protosinghel Teodosie Paraschiv: „Ideea în sine m-a fascinat, și de atunci am rămas deschis cercetării textului sacru din punct de vedere matematic”

Adenium aduce în atenția cititorilor Codul Bibliei Lucrarea aduce în atenția cititorului codul pe care îl conține Cartea Sfântă, ca „dovadă incontestabilă, în aceste vremuri de necredință și scepticism, că Biblia este inspirată de Dumnezeu cuvânt cu cuvânt”. Volumul răspunde cu argumente la aspecte fundamentale, cum ar fi cele legate de credibilitatea Bibliei și a…

Ce este codul Bibliei? (II)

În articolul precedent am amintit de secvențe de litere echidistante. Ce sunt acestea? Așa cum spune și numele sunt litere aflate la distanță egală una de alta. Citirea de face din„n” în „n” litere. Să dăm un exemplu. Dacă începem cu litera 1, citim 1, 11, 21, 31, 41, 51, … și citim un cuvânt…

Ce este Codul Bibliei?

De la început, facem precizarea că multe persoane sunt intimidate de noțiunea de cod sau codul Bibliei. Oare este motiv pentru intimidare sau reticență? Părerea mea este că nu există un motiv real pentru intimidare sau reticență. Înainte de a trage concluzii pripite, merită să cercetăm despre ce este vorba. Așadar, ce este codul Bibliei? Un mod…